Suflet Nobil 2.45

5 star(s) from 1 votes
cireasov
Slatina, 230070
Romania

Contact Details & Working Hours

Details

Moto: ”Per aspera ad astra”


A – acțiune :

”Acțiunea e cu adevărat acțiune numai în măsura în care este voluntară”. (Benedetto Croce)

Misiunea asociației este îndeplinită prin programe sociale, medicale, comunitare, educative, culturale, ecologice și de voluntariat, care sunt focalizate pe cultivarea demnității persoanei.


S – solidaritate :

”Un vis pe care îl ai singur este doar un vis. Însă un vis pe care îl ai alături de mai mulți este realitate”. (John Lennon)

Activitățile desfășurate vizează încurajarea dezvoltării persoanei umane în comunitate, combaterea marginalizării sociale, sărăciei și suferinței, prin solidaritate și angajament social.


N – noblețe : ”Omul mărinimos nu uită binefacerile pe care le-a primit, dar uită uşor pe cele pe care mâna sa le dăruieşte”. (Chilon)

”Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în

drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se

comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”.(Din Declaraţia universală a drepturilor omului)