Stadionul Republicii 1.8

Bucharest,
Romania

About Stadionul Republicii

Contact Details & Working Hours

Details

Stadionul Republicii a fost un stadion din București, amplasat în apropiere de clădirea actuală a Palatului Parlamentului.Stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României și cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeților cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF a fost proiectat de Horia Creangă și Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiți arhitecți ai vremii, și a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit și redat în folosință, sub numele Stadionul Republicii, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediții a Campionatelor Internaționale de Atletism ale Republicii Populare Române. Inițial, stadionul avea aproximativ 20.000 de locuri, dar după reconstruire a fost îmbunătățit de mai multe ori, ajungând la o capacitate de peste 40.000 de locuri. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalație de nocturnă, după Stadionul Romcomit din București.De-a lungul timpului, stadionul a găzduit 42 de meciuri ale echipei naționale de fotbal, unul al echipei olimpice, 15 jocuri din cupele europene, 22 de finale ale Cupei României și multe alte meciuri de campionat, cupă, etc. În aceeași arenă s-au desfășurat nenumărate competiții atletice, printre care mai multe ediții ale Campionatelor Internaționale de Atletism ale României. Tot aici au fost doborâte mai multe recorduri mondiale sau europene: Bob Gutowski în 1957 ; Iolanda Balaș la săritura în înălțime ; Henk Visser în 1956 . În anii 1960, pe acest stadion au evoluat prima dată în România baschetbaliștii americani de la echipa de baschet demonstrativ Harlem Globetrotters.