UNArte Fashion Design 4.28

4.5 star(s) from 14 votes
Calea Griviței nr. 28
Bucharest, 010732
Romania

About UNArte Fashion Design

Contact Details & Working Hours

Details

Sectia Moda de la Institutul de Arta “N. Grigorescu“, nascuta initial in legatura cu industria confectiilor (in 1971), s-a transformat astazi, in urma experientei acumulate, intr-un departament racordat la fenomenul cultural contemporan, cuprinzand deopotriva directii artistice, stiintifice si tehnologice, deschis tuturor formelor de exprimare din zona modei, a creatiei costumare si a experimentelor neconventionale legate de vesmant. Acesta directie interdisciplinara inceputa din anii 90 a ajuns la performante remarcabile recunoscute pe plan national si international.
Pe tot parcursul anilor de studiu urmarim raportarea la vesmant sub toate formele, de la hainele obisnuite, perfect utile si pana la costumele nonconformiste, doar cu valoare artistica. Speram ca vom continua sa realizam vesminte rigide ca sculpturile, fixate in momentul lor de glorie, dar si costume savant construite care provoaca sau incorseteaza miscarea si care traiesc doar atata timp cat performerii le anima intr-un eveniment anume.
Abordarea multiplelor modalitati de exprimare aristica prin intermediul vesmantului vor deschide viitorilor absolventi noi perspective catre zonele interdisciplinare, precum si spre toate genurile de spectacol. Avem convingerea ca aceasta permanenta provocare a ingeniozitatii este cea mai buna lectie si ca din aceste experimente se vor naste ideile in care vor crede si pe care le vor dezvolta viitorii fashion designeri autohtoni. Deschiderea culturala catre formele experimentale a dat posibilitatea desfasurarii unor programe si cursuri noi, interdisciplinare, predate de specialisti cu relizari exceptionale in diferite zone de activitate. Dorim sa continuam colaborarea cu cat mai multe personalitati din domeniul artistic si al modei.
Avand in vedere zonele diferite de manifestare ale profesorilor coordonatori am dezvoltat un sistem curricular modular care permite accesul tuturor studentilor la experienta intregului corp profesoral (care acopera multiple domenii: creatie vestimentara, stilism, lansare de brand, imagine de firma, spectacol de costum, performing, obiect–vesmant). Sunt urmarite in egala masura problemele care tin de designul vestimentar propriu-zis integrat UE (studiind aceleasi tendinte, modalitati tehnice de productie si management de moda) cat si de creatie a costumului de spectacol. Sunt incurajate experimentele neconventionale care aseaza vesmantul in zona artelor vizuale si se acorda o atentie deosebita genurilor artistice interdisciplinare. In cadrul studiilor masterale, in programul „Strategii de Moda si Costum” ne-am propus realizarea unor proiecte interdisciplinare care se inscriu in fenomenul artei contemporane sau chiar la granita cu cercetarea stiintifica, dar si experimentarea unor formule de supravietuire a modei proiectate in viitor. Studentii cursurilor masterale participa in programele de excelenta alaturi de profesorii lor, cu proiecte ce se axeaza pe dezvoltarea creativitatii si a experimentului de tip formal si conceptual. Din 2011 in cadrul departamentului Moda exista si posibilitatea coordonarii de studii doctorale.
Din dorinta extinderii domeniulu de studiu, dar si pentru a utiliza experienta celor care predau, am infiintat de curand (in 2010) un centru de cercetare de Eveniment, Moda si Imagine, pe scurt “EMI”, care functioneaza pe langa departamentul de Moda al Universitatii Nationale de Arte Bucuresti. EMI a aparut in scopul concentrarii si corelarii variatelor proiecte initiate si desfasurate de departamentul Moda si pentru fixarea unui cadru necesar lansarii diferitelor teme de cercetare.