Roman Neamt Romania - Romanul de odinioara 3.75

Romanul vechi este un oras care se estompeaza aievea in ceata copilariei mele. Strada Stefan cel Mare, Episcopia, Gradina Publica, Banca, magazinul lui Hascal, cofetaria lui Sternati, Spitalul precista - pe langa care intram in oras trecand podul peste Moldova - si altele, cate si mai cate. O ulita in panta buna pentru sanius, sau casa napadita de flori si buruieni bine mirositoare a unei doamne Goilav, din burghezia armeneasca, unde in iarna lui 1947, am invatat ce inseamna cuvantul "abdicare" si unde, foarte curand, am stiut ce inseamna cuvintele "arestare" si "domiciliu fortat", cam astea raman in memoria mea, franturi din orasul pe care astazi cu greu il mai recunosti dupa o lunga absenta. Dar cum ramane Romanul in memoria noastra colectiva, la sase secole de la prima sa mentiune in documente? Probabil ca un oras bland, in care aparent "nu s-a intamplat nimic", dar unde, de fapt, istoria te insoteste la tot pasul.
A fost unul dintre primele orase romanesti a carui Cronica s-a scris in vreme moderna, prin osardia emotionanta si devotata a episcopului Melchisedec Stefanescu...
A fost un loc al deschiderilor, inainte de toate, si aceasta inca de la inceputuri, in vremea parintelului lui Alexandru cel Bun, intemeietorul omonim al orasului, Roman I, "stapanitor al Tarii Moldovei, de la munte pana la mare" cum se spune intr-un faimos document din 30 martie 1392, mentiunand ajungerea fruntariilor statului musatin pana la Cetatea Alba. Se aflau in spatiul romascan, acum sase secole si ami tarziu, in cursul existentei sale, alaturi de localnicii romani, mestesugari, negutatori si poate mercenari apuseni - dintre cei ce foloseau ingrijita ceramica cenusie gasita de arheologi - amintiti a fi in legatura cu Brasovul sasesc. Se mai aflau armeni, coborati din valul ce colonizase Galitia si Moldova de nord, ca si evrei ce gaseau climat prielnic, in acest oras deschis al tarii de jos, unde mult mai tarziu, in finele secolului al XVIII-lea, austriecii isi stabileau efemara lor administratie in cursul unuia dintre multele razboaie intre imperiali, muscali si otomani.
Romanul incepea sa fie catre 1800, un oras sistematizat urbanistic, cu biserici si case in stil neoclasic, locul unde se adunau biblioteci cu cuprinderi enciclopedice, precum aceea a episcopului Leon Gheucha, unde un artist trecut prin Academia de Arta vieneze precum Eustatie Altini putea picta un iconostas din lacasul Episcopal.
Peste Roman a plutit, de cateva ori, duhul istoriei si al letopisetului, macar si numai daca ne gandim, ca acum trei veacuri, in decembrie 1691, aici era ucis primul istoric-martir al romanilor, Miron Costin, duca ce, cu mai bine de o suta de ani inainte, in scaunul Episcopiei Romanului, ivita dupa 1400, alaturi de cea de la Radauti - pastorise un ierarh si cronicar de talia lui Macarie. Acesta a fost de altminteri, alaturi de Petru Rares si Stefan Rare, ctitorul bisericii Sf. Paraschiva din targul Romanului, acolo unde frescele din pridvor si pronaos, recent restaurate, marturisesc - dincolo de suflu al naratiei moldovenesti inspirate chiar din opera macariana - un rafinament cromatic remarcabil si o stiinta consumata a sugerarii de arhitecturi si peisaje cu mari pe care pluteau caravele, in imagini de hagiografie istorisind faptele lui Ioan din Trapezunt - Sfantul national al Moldovei - sau ale unui Nicolae din Mira Lichiei...