Pita aiasta s-a nascut din plamadeala. Plamadeala lui Dumnezeu care m-a copt in pantecul mamei, plamadeala mamei care m-a copt pana cand am devenit Om si plamadeala tuturor celor pe care-i iubesc si-mi dospesc sufletul si mintea. Si cum zicea deunazi cineva, "pita asta-i cea de toate zilele - si de sarbatoare, si de foame, si de praznic, si de pranz”. Iar mie-mi place s-o inmultesc si s-o impart cu voi.
P.S. Pita e paine, vasazica; si-i nealcose, deci mandra, pentru ca e buna ca sufletul bunicii, hranitoare ca sfatul mamei si frumoasa ca obrazul imbujorat al nepoatei. :)