Muzeul Nicolae Minovici 4.18

4.7 star(s) from 36 votes
Strada Doctor Minovici Nicolae nr. 1
Bucharest,
Romania

About Muzeul Nicolae Minovici

Muzeul Nicolae Minovici Muzeul Nicolae Minovici is a well known place listed as Museum/art Gallery in Bucharest , Museum in Bucharest ,

Contact Details & Working Hours

Details

La 1905, a fost ridicată “prima casă în stil popular românesc”, la bariera de nord a oraşului, fiind proiectată de architectul pe Cristofi Cerchez. Clădirea a fost construită pentru a adăposti colecţia deja adunată a doctorului Nicolae Minovici, iar compartimentările clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecţionate.
În clădire nu s-a locuit permanent dar, cel puţin până în 1936, aici s-au desfăşurat diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice, diferite consfătuiri profesionale. Se poate vorbi de un muzeu privat.
În acest sens a funcţionat începând cu 1906, fiind prima colecţie de artă populară care reprezintă toate regiunile ţării, prezentată uniform şi armonios într-un spaţiu special de expunere. Acest fapt face din muzeul doctorului Minovici primul muzeu bucureştean de artă populară.
În 1937, doctorul Nicolae Minovici a donat vila cu proprietatea aferentă comunei Bucureştilor, în suprafaţă totală de 13.878 m.p. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie “pentru totdeauna un muzeu de artă naţională cu denumirea “Muzeul de Artă Naţională Prof.Dr. Nicolae Minovici”
Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus aportul şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. Doctorul Nicolae Minovici a murit în anul 1941 iar nepotul său de soră, inginerul Dumitru Minovici, va prelua de la unchiul său, conducerea muzeului (1941-1983).
Colecţia a fost realizată treptat, prin achiziţii successive între 1900-1941. Cele mai numeroase obiecte sunt costumele de port din regiunile Suceava, Ilfov-Vlaşca, Argeş, la care se adaugă ţesături din Oltenia, ceramică şi icoane pe sticlă din Ardeal. Textilele mai sunt reprezentate şi de alte obiecte şi accesorii precum peştemanuri, catrinţe, cămăşi şi ştergare de cap, poturi-nădragi, ilice, cămăşi cu mâneci de borangic înfrumuseţate cu dantelă, brâie, scoarţe, cergi, fote, etc.
Muzeul deţine şi o capelă construită în bolţi cu chenare, aşa cum se întâlneau şi în vechile aşezări feudale. Colecţia de icoane este deosebit de interesantă deoarece arată începuturile picturii nostre: meşterii care le-au pictat sunt români şi premegători ai picturii laice. Parte din aceste icoane sunt executate printr-o tehnică cunoscută sub numele de tempora, parte sunt pictate direct pe sticlă. Multe din acestea poartă semnătura meşterului, de exemplu Ion ot Ocna, precum şi data când au fost lucrate: secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Uşile încăperii, sculptate din lemn, cu vrejuri şi corzi de viţă, în parte aurite şi pictate, sunt din secolul al XVIII-lea şi au aparţinut unei biserici din Banat, din preajma Orşovei.
Cele peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga ţară, poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor, cât şi a simbolurilor precum: talpa gâştii, cuişoare, traista ciobanului, crenguţe de brad, steluţa etc.

Colecția de artă populară a muzeului dr. Nicolae Minovici este în prezent în curs de amenajare (până în luna octombrie 2017).
Timp de un an de zile, o bună parte dintre obiectele colecțiilor au fost restaurate pentru a fi expuse publicului larg în același proiect expozițional gândit de donatorul lor în urmă cu mai bine de o sută de ani.
Detalii despre proiectul expozițional în curs de amanajare la secțiunea În curând:
http://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-nicolae-minovici-restitutio.html

Expoziții temporare sunt găzduite în Sala de conferințe a Muzeului Nicolae Minovici.
Program vizitare: - Miercuri – Duminică, 10:00-18:00
Grădina muzeului este deschisă de Luni până Duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” este parte componentă a Muzeului Municipiului Bucureşti, care mai deţine următoarele muzee şi case memoriale:

1. Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu
2. Palatul Voievodal Curtea Veche
3. Muzeul „Theodor Aman”
4. Colecția „C.I. și C.C. Nottara”
5. Muzeul de artă „Frederic Storck și Cecilia-Cutescu Storck”
6. Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”
7. Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei”
8. Muzeul „Dr. George Severeanu”
9. Muzeul Memorial „Gheorghe Tattarescu”
10. Muzeul „Prof. Dr.Victor Babeș”
11. Casa Filipescu-Cesianu - expoziția "Muzeul vârstelor"