La Partid Lehliu 5.25

Numele de Lehliu Gara apare în anul 1886, după ce a fost construită staţia de cale ferată iar patruzeci de ani mai tarziu, bunicul meu, baiat de pravalie se muta aici, impreuna cu bunica, iar dupa doisprezece ani isi deschide o "carciuma cu tot felul de bauturi, macelarie si bacanie" devenita in scurt timp "cea mai mare carciuma din raion".
Imi povestea bunica de concurenta, de oameni platiti care au injunghiat-o, de doctorul locului, Papadisiea Elefterie, care a tratat-o, de ofiterii nemti care mancau la ei in perioada razboiului, de serile in care negustorii locului se intalneau in carciuma la o partida de poker, de petromaxul care facea lumina in carciuma si de radioul care asigura coloana sonora.
Tot de la bunica am aflat cum plecau in caravane la Dragasani dupa vin si tuica, cum venea nea Fanica de la Bucuresti, in zi de targ, sa prepare micii si sa-i friga pe gratarul incins, cum au scapat de faliment vanzandu-si partea de mostenire, asta pana in vara anului 1949, cand au fost evacuati din casa si carciuma.
Cu aceste amintiri am crescut, m-am jucam verile in tejgheaua de la carciuma, acestea fiind singurele lucruri ramase dintr-o poveste de succes intrerupta brusc de istorie.
Am reluat povestea si am deschis o carciuma cu respect fata de oamenii locului, asa ca a bunicilor. Am pornit de la cateva mese , am muncit si am crescut, am reinvestit in spatiu si in promovare, am ales un nume "La Partid"(defapt l-am preluat din folclorul popular) si l-am facut cunoscut.
Ne-am bazat pe dragostea fata de bucataria romanesca insuflata de Radu Anton Roman, am luat toate bunãtãtile bunicii care zac în caietele de retete prãfuite si abandonate, am luat cartile lui Radu si ne-am apucat de treaba.
Am trecut printr-un incendiu, din care nu am mai salvat nimic, am ridicat totul de la zero si am continuat, deci putem spune ca un incendiu nu e mai rau decat comunismul. Bunicul nu a avut a doua sansa si totusi prin La Partid povestea merge mai departe!