Eden Delicatese 2.62

4.5 star(s) from 44 votes
Str Republicii
Oradea,
Romania

About Eden Delicatese

Eden Delicatese Eden Delicatese is a well known place listed as Food/grocery in Oradea , Grocery Store in Oradea ,

Contact Details & Working Hours

Details

Produsele de panificaţie congelate sunt utilizate pe scară largă în mediul urban, deoarece acestea oferă o alternativă gustoasă şi rapidă la produsele de panificaţie, la un preţ foarte bun. Timpul scurt petrecut cu prepararea lor și gustul tradițional face din această categorie una cu un potențial puternic, cu toate că, pentru moment, oferta este destul de limitată în ceea ce privește varietatea de produse.

În acest context şi odată cu migrarea vânzărilor din HoReCa către retail, compania Eden Delicatese se înscrie în principalele trenduri ale acestei categorii: stilul de viaţă în schimbare din mediul urban care face ca produsele ready-to-bake să fie din ce în ce mai căutate; dezvoltarea de către retaileri a patiseriilor proprii din magazine (bake-off) şi dezvoltarea spaţiilor in-store destinate vânzărilor vrac (take-home).

Prezentă în România din 2011 cu gama de produse sub brandul Eden, compania Eden Delicatese este filiala producătorului de patiserie congelată rapid Tatár Pékség Kft. din Ungaria, companie care mai este prezentă pe pieţele din Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Croaţia, Bulgaria, Austria, Marea Britanie şi Emiratele Arabe.

Compania Tatár Pékség Kft. a fost înfiinţată în 1981 pe segmentul de mică industrie cu producţie de panificaţie caldă. La începutul anilor ’90 a demarat fabricarea produselor de panificaţie şi patiserie congelate rapid, fiind primul producător din Ungaria pe acest segment.

În urma succesului produselor congelate, compania a renunţat complet la fabricarea produselor calde, restructurând total cadrul şi condiţiile de fabricaţie, stocare şi transport. În acest context nou a fost posibilă şi extinderea paletei de produse oferind specialităţi din aluat precum găluşte (gomboţi), papanaşi sau colţunaşi.

Tatár Pékség Kft. urmăreşte în procesul de fabricare a produselor de panificaţie, a produselor semipreparate şi gata preparate, atât satisfacerea cerinţelor clienţilor cât şi garantarea siguranţei corespunzătoare a alimentelor.

În Romania, Eden Delicatese a devenit unul dintre principalii jucători de pe piaţa naţională a aluatului congelat. Produsele sunt distribuite cu logistică proprie în partea de vest a ţării şi în sistem externalizat în rest, cele două depozite ale companiei fiind situate în Tg. Mureş si Bucureşti.

Produsele din portofoliul Eden Delicatese sunt destinate atât segmentului Bake-Off, cât şi segmentului Take-Home, acoperind şi ambalările destinate sectorului HoReCa. Produsele Eden sunt prezente deocamdată în reţelele internaţionale de magazine Kaufland, Metro şi Penny Market, procesul de listare şi în alte reţele fiind în curs de desfăşurare.

Beneficii

Prima direcţie în ceea ce priveşte beneficiile produselor Eden se adresează firmelor partenere şi colaboratoare, în sensul furnizării unor produse superioare din punct de vedere calitativ, acestea fiind produse în localitatea Halasztelek din Ungaria, lângă autostrada M0, produse ce au implementate sistemele de asigurare a calităţii HACCP şi ISO 22000. Produsele sunt fabricate, congelate, stocate şi transportate în conformitate cu normele IFS, BRC şi cu prevederile stricte ale certificatului GOST-R.

Un alt beneficiu major pentru colaboratori este reprezentat de serviciile post-vânzare, implementate de reprezentanţii teritoriali, aceştia oferind suport profesionist şi training partenerilor săi.

Cea de-a doua direcţie se adresează consumatorilor finali, calitatea produselor aducând gusturi familiare şi tradiţionale pe masa acestora.

“Politica de marketing, vânzare şi post-vânzare este una menită să aducă un impact pozitiv şi masiv asupra pieţei de profil. Datorită potenţialului foarte mare din categorie, compania Eden Delicatese vizează extinderea pe piaţa din România, atât pe segmentul tradiţional, cât şi pe cel modern, prin lărgirea portofoliului de parteneri, respectiv colaborarea cu reţelele internaţionale şi mărirea gamei de produse listate pe rafturile acestora,”