Centrul Vechi Brasov 6.27

4.9 star(s) from 1247 votes
Piața Sfatului, Brașov
Brasov, 500031
Romania

About Centrul Vechi Brasov

Contact Details & Working Hours

Details

Centrul Brasovului

https://www.facebook.com/brasov.centrul.vechi

Brasovul adaposteste astazi una dintre cele mai vechi cetati medievale din România - Kronstadt fiind vechea denumire a orasului. În centrul orasului vizitatorii pot admira Piata Sfatului,inima vechiului oras germanic, care este si astazi înconjurata pe alocuri de zidurile originale ale cetatii. Cladirile sale reamintesc de mostenirea germana a regiunii.

1.Piata Sfatului din Brasov este probabil cel mai cunoscut si cel mai vizitat loc din oras, fiind frecventat atât de turisti cât si de localnici pentru care reprezinta un loc de relaxare si punct de intalnire intre prieteni. In mod frecvent aici sunt organizate diverse evenimente cultural artistice, concerte în aer liber sau târguri tematice. Deasemenea, Piata Sfatului este punctul central de plecare spre cele mai multe obiective turistice din Brasov cum ar fi Biserica Neagra, Turnul Alb, Turnul Negru, Bastioanele vechii cetati, Strada Sforii, portile de acces in vechea cetate - Poarta Schei, Poarta Ecaterinei - vechile ziduri ale cetatii de sub Tâmpa, etc.

2.Strada Republicii purta acum un secol numele de Strada Portii. De-a lungul timpului a mai purtat si numele de Ulita a Caldararilor si Strada Regele Carol. Numele de Strada Portii vine de la faptul ca aici exista poarta principala de acces in cetatea Brasovului. Construita pe la sfarsitul secolului XIV, a devenit importanta la inceputul secolului XV, odata cu raidurile turcesti din Transilvania (1421, 1434, etc.). Astazi Strada Republicii este principala strada de promenada a Brasovului, fiind o zona pietonala si un important centru comercial al orasului.

3.Strada Sforii, este straduta îngusta între strazile Cerbului si Poarta Schei a carei existenta este atestata în documentele din secolul XVII a fost un simplu coridor, pentru a ajuta munca pompierilor. Astazi este o curiozitate a orasului. Cei mai curajosi afirma ca este cea mai îngusta strada din Europa. Cert este ca latimea ce variaza între 111 si 135 cm îi confera titlul de cea mai îngusta strada a orasului. Straduta de 80 de metrii este parcurs de tosi turistii care ajung în oras, este locul de întâlnire a îndragostitilor si nu în ultimul rând, o tema provocatoare pentru fotografi.

4.Poarta Ecaterina a fost construita, pentru a facilita accesul scheienilor în Brasov, la mijlocul laturii dintre Bastionul Tesaorilor si cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porti din veacul al XIV-lea sau al XV-lea. Fiind situata la capatul strazii Caterinei - care la rândul ei a preluat numele de la manastirea de calugarite ce fusese acolo - poarta a primit denumirea de Ecaterina. În 1559 a fost ridicat si turnul portii, care se vede si astazi. De forma patrata, pe trei nivele, constructia are în partea superioara patru turnulete ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dadea conducatorilor brasoveni dreptul de a aplica pedeapsa suprema. Bolta turnului e pictata în stilul Renasterii, iar arhitectura acestuia este unica în lume, facând din el o pretioasa bijuterie artistica.

5.Poarta Schei, renovata de curand, a fost construita in 1827 astfel incat sa corespunda nevoilor scheienilor. Aceasta are trei arcuri: doua mici pentru pietoni si unul mare, central pentru vehicule.

6.Tâmpa (în maghiară Cenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparține de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaților Orientali (mai precis în Carpații de Curbură) și înconjurat aproape în totalitate de municipiul Brașov[2]. Înălțimea: 960m (după unele surse 995m), la aproape 400m deasupra orașului.Muntele este alcătuit în principal din formațiuni calcaroase, formându-se în urma procesului de încrețire a scoarței terestre.Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Brașovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetății Brașovia sau drumul pentru mașină de „la iepure”. Cei neobișnuiți cu drumețiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale și Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puțin de trei minute. Priveliștea din vârful Tâmpei, de pe terasa de piatră construită în 1873 ori de pe cea a fostului restaurant Béthlen, oferă o splendidă panoramă asupra orașului, iar în zilele senine se poate observa întreaga țară a Bârsei.