Biserica Popa Tatu 3.02

Biserica Adormirea Maicii Domnului “Popa Tatu”, “De la Fântâna Boului” sau “Luminată” are ca hramuri: “Adormirea Maicii Domnului” – 15 august, “Sfântul Ierarh Nicolae” – 6 decembrie şi “Sfântul Ioan Botezătorul” - 7 ianuarie.
Parohia se află aproape de intretăierea străzilor Ştirbei Vodă şi Popa Tatu, in zona Cişmigiu şi Radiodifuziunea Romana.
În vechime, cartierul în care se afla biserica se numea “Mahalaua Fântânii Boului”, după numele fântânii din apropiere. O altă variantă a originii numelui fântânii mahalalei, bisericii şi străzii, spune că aceasta provine de la o fântână, un izvor la care se adăpau vitele. Mahalaua Fântânii Boului este pomenită prima oară într-un zapis din 1728.
Prima biserică, din lemn, a fost ridicată pe aceste locuri la 1682, iar cea mai veche menţionare sigură a acesteia este datată 1761 (“Fântâna Boului din Lemn”), în memorialul călătoriei lui Blasius Kleiner: “ Acest lăcaş bisericesc s-ar părea că este ridicat dupa 1760. Ctitorul ei fondator este Mihai Banul Cantacuzino, cunoscutul genealogist de la sfârşitul vecului al XVIII-lea care el însuşi în istoria neamului său pomeneşte că a ridicat din temelie biserica Fântâna boului, pe care a dat-o metoh la Mânăstirea Sărindar şi biserica “patru-zeci de mucenici” data metoh [E]piscopiei de Râmnic”.
Biserica de lemn este “pomenită de banul Mihai Cantacuzino, alături de biserica de zid, ridicată de el, după anul 1760”. Lăcaşul este notat în planul oraşului, întocmit în 1789 de locotenentul-major inginer Franz Purcel. Mihai Cantacuzino banul a ridicat doar biserica, dar nu a putut-o termina. În pomelnicul apare numele lui Constantin Voievod, nefiind precizat dacă este vorba de Constantin Mavrocordat sau Constantin Racoviţă, care domnesc succesiv înainte de 1774. Oricum, ridicarea bisericii trebuie să fi avut loc chiar în etape, în intervalul 1760-1774. Din cauza cutremurelor din 1802, 1838 pronaosul bisericii a fost deteriorat.
Pe la 1810, biserica este numită Popa Tatu, după numele unui preot slujitor, care construise, lângă biserică, o baie şi o casă de găzduire temporară a săracilor.
Biserica a fost refăcută între anii 1870-1879, cu donaţii de la epitropia bisericii Madona Dudu din Craiova şi alţi binefacători. Planurile au fost făcute de arhitectul Alexandru Tergevale. Tâmpla şi amvonul au fost sculptate de Mihail Babie, pictura fiind refăcută de G. Ioanid, la 1877-1879. La sfârşitul secolului al XIX, avea ziduri groase de 90 de cm, dar crăpate, iar pictura era veche şi afumată. A fost reparată în 1892 când i s-a reînnoit pictura, apoi în 1887.
Biserica actuala este cea refăcută după cutemurul din 1940, când s-a dărâmat faţada de apus, iar turnul clopotniţei de peste pronaos nu mai este rezidit. Reconstrucţia a fost realizată din iniţiativa şi cu contribuţia căpitanului Ioan Negoescu-Bâlad, ofiţer în Marele Stat Major şi a familiei sale, prin strădania preotului paroh Ion Vartolomeu. Planurile au fost întocmite de prof. arhitect Constantin Nămescu şi de arhitectul Gheorghe Ghiulamila.
Eremia Profeta a pictat bolta pronaosului. În 1943, a fost pictată parţial, din nou, de către pictorul Emil Ivănescu. Pictorul G. Bobuleanu reface 8 tablouri pe zidul de apus al naosului. În 1969, din îniţiativa şi cheltuia aceluiaşi colonel în rezerva Ioan Negoiescu-Bârlad, s-au făcut reparaţii şi a fost spălată pictura.
Construcţia actuală este de plan ticonc (24 x 10m), cu pronaosul uşor lărgit, acoperit cu o boltă în leagăn. Are o singură turlă poligonală, rezemată prin pandantivi, pe cele patru arce dublou (exprimate şi în interor la baza turlei). Intrarea se face printr-un mic pridvor deschis, cu o arcadă frontală sprijinită pe coloane.
Faţadele au o arhitectură îngrijită, de factură neoromânească, cu o friză de ocniţe de jur împrejur, deasupra unui brâu tip frânghie tip răsucită între două şiruri de denticuli. Ferestrele sunt mari, cu ancadramente puţin ornamentate, dreptunghiulare.
În interior, pe peretele de apus al naosului, se află “colţul eroilor patriei” cu inscripţia numelor de eroi căzuţi pe front în al doilea Război Mondial şi apoi cu eroii martiri ai revoluţiei din decembrie 1989.
În incinta lăcaşului, două corpuri de casă parohială datează din 1902, iar clopotniţa din 1948.